Un nou studiu efectuat arată că micuții cu tulburări de spectru autist (TSA) pot  trece mult mai ușor de la o scarcină la alta dacă vorbesc o a doua limbă.

Publicat în “Child Development”, studiul a descoperit  motive noi pentru a crede că, copiii autiști care sunt bilingvi au o  flexibilitatea cognitivă mai mare în comparație cu micuții care sunt monolingvi.

Potrivit profesorului Aparna Nadig, autorul principal al lucrării, de la Universitatea McGill, această cercetare a fost o lungă perioadă de timp în desfășurare

Ea a spus: „În ultimii 15 ani a avut loc o dezbatere semnificativă în acest domeniu despre existența unui „avantaj bilingv” în ceea ce privește funcțiile executive”.

Ea a continuat: „Unii cercetători au susținut în mod convingător că trăirea ca persoană bilingvă și schimbarea inconștientă a limbilor pentru a răspunde contextului lingvistic în care are loc comunicarea crește flexibilitatea cognitivă”.

Cu toate acestea, cercetările anterioare nu au luat în considerare abilitatea bilingvă a efectului asupra autismului – până acum.

Comparând 40 de copii cu vârste cuprinse între șase și nouă ani, cu sau fără TSA, bilingv sau monolingv, studiul s-a concentrat pe testele generate de calculator.

Prin sortarea obiectelor de pe ecran, cercetătorii au descoperit: „copiii bilingvi cu TSA s-au comportat mult mai bine când au ajuns la partea mai complexă a testului de schimbare a sarcinii, față de copiii cu TSA care foloseau o singură limbă”, potrivit studiului.

Concluzia este foarte importantă și ar putea schimba modul în care părinții copiilor cu TSA decid să-și învețe copiii.

Deoarece s-a crezut anterior că învățarea unei a doua limbi ar face mai dificil pentru copiii TSA procesul prin care să-și însușească limbajul și să-l folosească ca principalul instrument de comunicare sau să înrăutățească dificultătile lor existente, noile cercetări reprezintă un punct de cotitură în modul în care copiii cu TSA sunt educați-în special în tările în care cunoașterea mai multor limbi este obișnuință.

Cercetarea este deosebit de semnificativă în Montreal, unde a avut loc, deoarece, așa cum Ana Maria Gonzalez-Barerro, primul autor al lucrării, a explicat: „în societățile bilingve, cum ar fi cele din Montreal, vorbirea unei singure limbi poate constitui un obstacol semnificativ la maturitate pentru ocuparea forței de muncă , oportunități educaționale și comunitare”.

Deși studiul inițial a fost relativ mic, cercetătorii consideră că implicațiile constatărilor lor sunt imense și intenționează să continue studiul, urmărindu-i pe copii în următorii trei până la cinci ani, pentru a vedea cum dezvoltă.

Sursa