Ce este procesarea senzorială?
Procesarea senzorială sau intergrarea senzorială se referă la capacitatea unei persoane de a prelua informații de la simțuri, de a le organiza și interpreta, iar apoi de a folosi acele informații pentru a emite un răspuns adecvat într-un anumit context. Pe parcursul unei zile suntem bombardați de stimuli, iar creierul nostru lucrează din greu pentru a ne ajuta să integrăm aceste informații. Acest lucru se întâmplă în mod automat și eficient la majoritatea oamenilor. De exemplu, dacă punem mâna pe un obiect fierbinte, simțul nostru tactil trimite un mesaj către creier și astfel ridicăm repede mâna de pe el. În cazul copiilor cu tulburari din spectrul autist pot apărea blocaje, ceea ce înseamnă, în esență, că informațiile primite de la simțuri nu reușesc să treacă prin creierul lor în mod eficient.
Sistemele senzoriale
Creierul nostru primește informații prin intermediul celor 8 sisteme senzoriale. În primul rând, avem cele cinci simțuri de bază pe care le cunoaștem cu toții. Aceste sisteme iau informații din lumea exterioară și le transmit creierului:
- Sistemul tactil – Presiunea, temperatura, vibraţiile și durerea fac parte din simţul tactil ai cărui receptori sunt localizați la nivelul pielii.
- Sistemul auditiv – auzul funcţionează prin intermediul unui sistem complex aflat în interiorul urechii.
- Sistemul vizual – Văzul sau perceperea lucrurilor prin intermediul ochilor.
- Sistemul olfactiv – simțul mirosului este obţinut cu ajutorul cavităţii olfactive care se află la baza cavităţii nazale. Terminaţiile nervoase din cavitatea nazală transmit mirosul către creier.
- Sistemul gustativ – Simţul gustativ se împarte în patru gusturi diferite: sărat, dulce, acru şi amar.
Următoarele trei sisteme senzoriale ne oferă informații din interiorul corpului nostru și sunt mai puțin familiare:
- Sistemul vestibular – receptorii acestui sistem se află în urechea interioară și ne informează despre poziția corpului și a capului în raport cu suprafața terestră, despre direcția în care ne îndreptăm și despre viteza cu care facem acest lucru. Percepția mișcării și a echilibrului ne ajută să coordonam mișcările capului cu ochii, ne permite să utilizam ambele părti ale corpului în același timp, ne spune în ce direcție să mergem și cât de repede și poate fi considerat un GPS intern al organismului.
- Sistemul proprioceptiv – receptorii acestui sistem sunt localizați în articulații, mușchi și ligamente. Sistemul proprioceptiv transmite creierului informații în legătură cu mișcările pe care le facem, cu poziția corpului în legatură cu un obiect fix ( de exemplu, cât de aproape ne aflam de un obstacol) și cu poziția părților corpului. De exemplu, acest simț, ne ajută sa ne dam seama cât de aproape ne aflăm de un obiect, cu ajutorul lui ne putem atinge nasul dacă ținem ochii închiși sau putem urca scările fără să ne uităm la picioare.
- Sistemul interoceptiv – ne oferă informații despre senzațiile primite de la organele interne, de exemplu : foamea, setea, digestia, frecvența cardiacă.
Cum se manifestă problemele de procesare senzorială?
Semnele problemelor de intergrare senzorială apar încă din primii ani de viață, când părinții observă că cel mic are o aversiune neobișnuită la zgomot, lumină, textura anumitor alimente sau la anumite haine care îi provoacă iritații. Părinții pot observa, de asemenea, o stângăcie în manipularea obiectelor, dificultatea de a urca scările sau dificultăți în ceea ce privește abilitățile motorii fine cum ar fi folosirea unui creion sau închiderea nasturilor. Pot apărea și comportamente extreme de tip tantrum atunci când copilul este expus la anumiți stimuli, de exemplu poate țipa și opune rezistență la spălat sau la îmbrăcat, poate avea un prag al durerii foarte scăzut sau foarte crescut și poate încerca să mănânce elemente non-alimentare cum ar fi săpun sau pământ.
Problemele de procesare senzorială sunt acum considerate un simptom al autismului, deoarece majoritatea copiilor și adulților din spectrul autismului au probleme senzoriale semnificative. Cu toate acestea, sunt și foarte multi copii cu probleme senzoriale care nu au un diagnostic de TSA. Acestea se regăsesc, de asemenea, la cei cu ADHD, TOC și alte tulburari de dezvoltare – sau fără un diagnostic.
În funcție de modul în care copiii cu dificultăți senzoriale răspund la stimuli, aceștia pot fi împărțiți în trei categorii :
- Hiper-responsivi: simt stimulii de un anumit tip la o intensitate foarte crescută și adeseori are reacții exagerate. Copilul cu astfel de dificultăți percepe stimulii ca fiind periculoși și se află într-o stare de tipul “fugi sau luptă”. În general ei nu fac față mulțimilor aglomerate, nu se pot concentra într-un mediu zgomotos, pot scoate sunete ciudate pentru a bloca zgomotul din exterior, se tem de anumite obiecte sau situații care pentru cei mai mulți dintre noi sunt banale ( tăiatul unghiilor, spălatul dinților), pot să lovească, să împingă, să-și acopere urechile, evită îmbrățișările sau atingerile, nu suportă etichetele hainelor, nu le place să-și murdarească mâinile și acceptă o gamă restransă de alimente.
- Hipo-responsivi: par deconectați și nu reacționează la stimulii din jurul lor. Sunt deseori descriși ca fiind pasivi, liniștiți sau retrași. De cele mai multe ori se mișcă mai încet, se trezesc greu după somn, par deprimați sau lipsiți de energie, nu constientizează pericolul, nu-și dau seama că sunt murdari, obosesc repede, preferă activitățile sedentare, nu simt durerea și nu răspund la nume. În cazul lor este nevoie să fie expuși la stimuli de o intensitate mai mare pentru a înțelege lumea.
- Căutătorii: acești copii sunt într-o căutare continuă a senzațiilor, se mișcă mult, vorbesc tot timpul sau ating în mod constant obiectele din jurul lor, iar comportamentul lor pare haotic si dezorganizat. Le place foarte mult să sară, să alerge, să se cațere, să se învârtă, să se lovească de pereți/obiecte/oameni, le plac mâncărurile picante sau pot încerca să mănânce elemente non-alimentare, caută să miroasă sau să atingă constant obiecte și/sau oameni.
Nu există o delimitare clară între aceste categorii, astfel un copil poate fi în același timp hipo-responsiv față stimulii auditivi, hiper-responsiv față de stimulii tactili și căutator de senzații proprioceptive.
Dificultățile de procesare senzorială nu explică în totalitate problemele copiilor cu autism, însă cu siguranță ne ajută să îi înțelegem mai bine. O analiză atentă a activităților senzoriale pe care copilul le caută, le evită sau le preferă ne poate ajuta să implementăm intervenții pentru a diminua sau suplini aportul senzorial defectuos și să asigurăm o evoluție mai bună.