Lorenzo Todone: Comunicarea funcțională prin intermediul tabletelor cu dispozitive de generare a vorbirii pentru adolescenții cu autism. Puncte forte şi limite
Conferința Internațională ABA 2018, cel mai mare eveniment din Sud-Estul Europei dedicat analizei aplicate a comportamentului, are loc între 20 și 22 aprilie și aduce din nou la București cei mai valoroși specialiști din tară și de peste hotare pentru trei zile de prelegeri și seminarii cu privire la cele mai noi teorii și practici în domeniu.
Lorenzo Todone, vice-președintele SIACSA (Asociația pentru analiză aplicată şi experimentală din Italia), vine la Conferintă cu un subiect extrem de interesant: Comunicarea funcțională prin intermediul tabletelor cu dispozitive de generare a vorbirii pentru adolescenții cu autism. Puncte forte şi limite.
Se estimează că 25 până la 61% dintre persoanele cu autism nu reușesc să dezvolte comunicarea funcțională (Weitz et al. 1997). Sistemele de comunicare augmentative şi alternative (CAA), cum ar fi modificarea imaginilor (MI) şi dispozitivele de generare a vorbirii (DGV) s-au dovedit a fi eficiente în învățarea modului în care persoanele cu autism pot dobândi un repertoriu de comunicare (ex. cerere) (Goldstein 2002; Rispoli et al. 2010; Lancioni et al. 2007; Mirenda 2003).
S-a sugerat că, spre deosebire de sistemele CAA, care nu includ generarea vorbirii, DGV poate asigura avantaje speciale pentru dezvoltarea discursului verbal (Blischak et al., 2003; Kasari et al., 2014; Schlosser & Wendt, 2008). Obiectivul acestui studiu a fost cercetarea unei posibile relații intre introducerea unui Ipad cu DGV şi numărul de cerințe noi şi diferite emise de doi adolescenți cu autism şi cu abilităţi de verbalizare, dar cu un nivel scăzut de articulare. În plus, s-au cercetat efectele introducerii unui DGV asupra abilității lor de a exprima cerințe, olosind limbajul verbal.
Dacă iti dorești să asculți prezentarea extrem de interesantă a lui Lorenzo Todone și să cunoști un adevărat profesionist din domeniul analizei comportamentale aplicate, înscrie-te AICI la Conferința Internațională ABA. Până pe 28 februarie ai un preț special pentru cele trei zile ale Conferinței.
Despre Lorenzo Todone
După finalizarea studiilor în Educație specială la CUNY, New York, s-a întors în Italia, unde a finalizat programul BACB, primind acreditarea BCBA în 2010. La această dată, ține cursuri pentru BCBA şi BcaBA în Italia, Croația şi Letonia şi coordoneaza studenții. Este vice-președintele SIACSA (Asociația pentru analiză aplicată şi experimentală din Italia), dar în principal lucreaza ca terapeut ABA într-un Centru de copii şi adulți cu autism şi alte tulburări, în Florența, Italia, fiind co-fondatorul acestui Centru.