Întărirea diferențiată este o procedura foarte des utilizată în analiza aplicată a comportamentului.
Pe scurt, constă în întărirea unui comportament în timp ce altele sunt plasate în extincție. Scopul final este creșterea frecvenței comportamentului dorit în defavoarea celorlalte.
Procedura de întărire diferențiată este compusă din 3 elemente:
- Identificarea a două sau mai multe comportamente diferite care se manifestă în aceeași situație
- Un comportament este întărit
- Celelalte sunt plasate în extincție
Exemplul 1:
Tata își dorește ca Maria să mănânce mai multe legume și să bea mai puțin suc în timpul mesei. O va lăuda pe Maria când mănâncă legume și o va ignora când bea suc. Dacă Maria va mânca mai multe legume și va bea mai puțin suc atunci toate cele 3 elemente ale întăririi diferențiate sunt prezente.
Din păcate în situația de mai sus, cei mai mulți dintre părinți ar putea să o ignore pe Maria când mănâncă legume dar îi vor spune să nu mai bea suc de fiecare dată când aceasta va bea suc. În acest caz, chiar dacă atenția părintelui către copil este reprezentată de fraza ”nu mai bea suc”, atât timp cât Maria va continua să bea suc și va mânca puține legume, fraza ”nu mai bea suc” va fi de fapt întăritor pentru comportamentul de a bea suc și nu va produce nici o modificare în sensul descreșterii acestui comportament.
Exemplul 2:
Matei deranjează ora făcând comentarii nepotrivite la adresa celorlalți colegi. Pentru a aplica tehnica întăririi diferențiate cadrul didactic îi va oferi lui Matei feedback pozitiv atunci când îl surprinde că stă liniștit în bancă (sau este atent la tablă, copiază textul de la tablă, răspunde la o întrebare pusă de către cadrul didactic). În schimb, de fiecare dată când Matei face un comentariu nepotrivit va ignora acel comportament.
A ignora comportamentul lui Matei nu înseamnă a-l lasă să facă în timpul orei comentarii neadecvate ci înseamnă să nu se facă nici o referire la comentariile lui. Soluția poate fi ca atunci când Matei are un comentariu nepotrivit cadrul didactic să direcționeze atenția întregii clase către ceva neașteptat fără a face vreo referire la comentariul respectiv. Ar putea de exemplu să le ceară tuturor să se ridice rapid în picioare și să bată de 3 ori din palme, apoi să ridice mâna dreaptă sus, apoi să pună mâna dreaptă pe nas apoi toată lumea se așează în bancă și se continuă activitatea – totul va fi făcut într-o manieră neutră sau dinamică, nu ca o formă de pedeapsă a clasei. În acest fel comportamentul lui Matei nu va mai atrage atenția copiilor și va dispărea datorită schimbării bruște de situație.
Un alt aspect pozitiv al acestei tehnici va fi că ceilalți copii nu îl vor mai privi pe Matei ca pe copilul ”problema” pentru că atenția lor va fi mereu direcționată către mișcările făcute. Atenție însă ca aceste exerciții să nu fie făcute doar în urma comportamentului lui Matei, astfel încât nici clasa și nici Matei să nu facă legătura între comportament și mișcări. Mișcările fizice pot fi făcute într-o manieră dinamică/ distractivă de fiecare dată când elevii sunt ușor plictisiți sau nu mai sunt atenți la activitate.
În situația în care lui Matei i se atrage mereu atenția când face comentarii nepotrivite, fiind atenționat că ”nu este frumos să vorbești în timpul orei”, ”esti obraznic”, ”nu mai vorbi neîntrebat” etc. efectul va fi de fapt de întărire a comportamentului lui Matei și este posibil ca Matei să întrerupă din ce în ce mai frecvent.
Este necesar să menționam că înainte de aplicarea oricărei proceduri de modelare comportamentală este important să se facă analiza funcțională. Acest lucru presupune observarea antecedentelor și consecințelor comportamentului respectiv, și ulterior identificarea funcției. Un comportament neadecvat poate avea funcția de a atrage atenția, de a scăpa sau evita o activitate, de a obține un beneficiu material sau (în special în cazul copiilor cu autism) funcția de autostimulare. Exemplul de la clasă este unul în care funcția comportamentului copilului poate fi de atragere a atenției, scăpare din sarcină, sau ambele funcții.
Este important de asemenea să înțelegem termenul de extincție. Extincția nu înseamnă automat ignorare ci retragerea întăritorului care anterior a menținut comportamentul. Uneori întăritorul poate fi reprezentat de atenție – în acest caz ignorarea comportamentului este soluția potrivită. În cazul în care funcția comportamentului este de a obține un beneficiu material, atunci, pentru a plasa comportamentul respectiv în extincție, va trebui retras beneficiul.
Un alt termen utilizat des în analiza aplicată a comportamentului este cel de IGNORARE a comportamentului care NU este același lucru cu ignorarea copilului. Un exemplu relevant este cel de mai sus, în care Matei nu este ignorant complet în timp ce face comentarii în timpul orei ci este ignorant doar ceea ce spune în timp ce este implicat în activitatea fizică împreună cu ceilalți copii.
Ce facem atunci când bebelușii/ copiii mici plâng? Este normal să-i ignorăm?
| Mama o mângâie pe Ana de fiecare dată când plânge. În timp va ajunge să-i ofere din ce în ce mai multă atenție atunci când plânge. Se poate gândi că Ana nu are nevoie de atenție atunci când este veselă. Ce față credeți că va face Ana cel mai des? |
Nu, nu vom ignora un bebeluș care plânge ci vom ignora comportamentul, indiferent dacă plânge pentru a atrage atenția sau dacă plânge pentru că îi este foame. Referirea este făcută acum la un bebeluș care a depășit vârsta de 6 – 9 luni și are abilități elementare de a arăta cu degetul sau de a întinde mâna în direcția în care dorește să atragă atenția. Afirmația poate fi contestată, dar înainte de a o contesta este important să încercam să o înțelegem.
Dacă atunci când Ana plânge vom merge la ea și o vom mângâia, având și o expresie facială de panică și facem comentarii referitoare la comportament, în timp, Ana va plânge din ce în ce mai des atunci când vrea atenție sau își dorește un obiect/aliment, devenind un copil anxios care va plânge foarte des.
În schimb, putem să nu stabilim contactul vizual cu Ana atunci când plânge, să nu facem nicio referire la comportament, să ne controlăm gestul de a o mângâia și să o ajutăm să rezolve problema identificând care este obiectul de care are nevoie (punându-i în față mai multe obiecte pe care credem că le-a putea dori) apoi să o implicăm pentru o perioadă scurtă de timp în jocul ales, iar mângâierile, atenția și vorbele calde vor urma în imediat ce Ana începe să se liniștească. Nu copilul a fost ignorat acum, ci comportamentul pe care nu ne dorim să îl vedem în viitor.
Evident că sunt momente când copilul este bolnav, se lovește sau este evident că îl doare ceva. În acele momente, nu vom sta să ne calculăm interacțiunea și îi vom oferi pur și simpul atenția necondiționat.
În continuarea celor menționate mai sus, este însă important ca Ana să aibă parte de atenție, interacțiune prin joacă și gesturi de afectivitate cât se poate de mult și cu atât mai mult când este bine dispusă, astfel încât să nu resimtă o lipsă de atenție și afectivitate pe care să înceapă să o ceară neadecvat.
Analizând antecedentele și consecințele (în ABA termenul consecință nu are sensul de sancțiune ci pur și simplu se referă la observarea evenimentelor care urmează imediat după un comportament), înțelegând cum se formează comportamentul uman, vom putea crește copii echilibrați emoțional și cu un management bun al propriului comportament.
Psih. Anca Dumitrescu, Analist comportamental acreditat internațional