Program educațional pentru integrarea copiilor cu autism în sistemul școlar din România

AUTISM VOICE , cu susținerea Fundatiei TELUS International Romania Community Board, a demarat un proiect care vizează integrarea a 50 de copii cu tulburări comportamentale și din spectrul autist în sistemul educațional de masă.

Beneficiarii acestui program sunt copii a căror vârstă minimă este aferentă grupei mijlocii de grădiniță, care lucrează deja individual cu terapeuții AUTISM VOICE. La întâlnirile bisăptămânale, care durează câte două ore, sunt simulate orele de clasă din cadrul unei grădinițe, respectiv școli, unde terapeutele AUTISM VOICE au rol de educatoare, iar copiii au statut de elevi pe parcursul acestor sesiuni. În cadrul acestora, copiii sunt pregătiți pentru activități specifice cadrului educațional normal – lucrează la tablă, fac fișe, lucru manual, trec prin jocuri de rol, spun povești, recită poezii. Terapeutele stabilesc curricula fiecărui grup bazându-se pe programa școlară națională, pe care o adaptează nevoilor copiilor înscriși în program. Părinții și profesorii acestora sunt încurajați să asiste la ore pentru a învăța să înțeleagă mai bine nevoile sociale și emoționale ale copiilor.

Copiii cu tulburări din spectrul autist se pot lovi de multe dificultăți când intră în contact cu colegii de la școală sau cu profesorii pentru că au nevoi diferite, interacționează și reacționează altfel în comparație cu colegii lor. De aceea, am inițiat un program prin care cei mici sunt pregătiți, printr-o suită de activități de tip after-school, să facă față provocărilor din sistemul educațional normal. În plus, toate persoanele relevante din viața copiilor, în cazul de față părinții și cadrele didactice, învață să colaboreze eficient pentru ca școlarii să nu treacă prin experiențe care, în loc să îi ajute să se dezvolte, să le provoace inhibiții sociale suplimentare”, a declarat Anca Dumitrescu, președinte AUTISM VOICE și specialist acreditat internațional în terapia ABA (Applied Behavior Analysis).

Fiecare dintre copii este evaluat la începutul programului, pe parcursul și la finalul acestuia, în urma monitorizării fiind făcute recomandări individualizate pentru părinți, respectiv profesori pentru îmbunătățirea lucrului cu fiecare dintre aceștia.

Conform unui studiu al ANPDCA (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie) din 2015, în învăţământul de masă sunt integrați 23.773 de copii cu dizabilităţi, în învăţământul special -14.859, iar la domiciliu sunt şcolarizaţi alţi 1.083 de copii, în total 39.715 fiind încadraţi în învăţământ. Astfel, ponderea medie a copiilor cu dizabilităţi, şcolarizaţi pe ciclurile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial şi liceal din învăţământul de masă este de 36%. Din păcate, la acest moment nu există o statistică oficială privind numărul copiilor cu dizabilități specifice spectrului autist.

În ultimii 9 ani, terapeuții AUTISM VOICE au consiliat peste 1000 de cadre didactice și părinți prin intermediul a zeci de tipuri de programe menite să faciliteze interacțiunile cu copiii cu tulburări din spectrul autist.