Project Description
Aceasta este povestea lui Mihail, scrisă perfect pe pesauadinspate.com.
„Are ochi albaştri. Ca cerul, în mijlocul verii. De la care nu nu îţi poţi lua privirea. Şi părul bălai. Are puţin peste doi ani şi nu vorbeşte. Dar spune atât de mult. Prin gesturi, prin ochii veseli care-i lucesc în continuu şi mâinile întinse după atingeri. Este Mihail şi are o formă de autism. A început terapia din vreme şi rezultatele se văd. E voios, foarte ascultător, îi place tare mult să se joace. Şi te topeşti pur şi simplu când vine în faţa ta şi te fixează cu ochii lui de copil blând.
Mihail face patru ore de terapie în fiecare zi. Şi are toate şansele să meargă în curând la grădiniţă.
Îi place să împartă jucăriile cu ceilalţi. Fie ei adulţi, cum a fost cazul nostru.
Când un copil cu autism îţi dă ţie jucăriile lui şi baloanele sau te îmbrăţişează, te simţi special. Aşa m-am simţit eu când Mihail mi-a întis zâmbind o morişcă frumos colorată, cu care se jucase până atunci. Mai târziu mi-am dat seama că nu eu sunt specială. El este. Aproape că nu îţi vine să spui că aceşti micuţi sunt bolnavi. Copiii cu autism nu au dureri. Poate doar lumea asta în care trăiesc îi doare. Îi doare, pentru că nu pare că vrea să-i înţeleagă.
Zilele trecute, am ajuns la centrul Autism Voice – AUTISM VOICE, din Orzari, nr 92. Nici nu bănuiam când am pus mâna pe clanţa uşii de la intrare, că momentul acela, ziua aceea va schimba ceva în mine.
Trei oameni stau apoi în curtea centrului din Orzari, 92. Nu îşi găsesc cuvintele. Lacrimile vin mai uşor. Vorbim despre cursa de duminică şi acum, mai mult ca oricând, ne dorim să facem şi mai mult pentru aceşti copii.
Îmi vin în minte tot felul de gânduri. Mă pun în locul părintelui care trebuie să îngrijească un copil cu autism şi simt cum carotidele mi-o iau razna. Oare eu aş putea să fac asta? Câtă putere au aceşti oameni, îmi zic în gând. Apoi mă gândesc la cei care nu au posibilităţi să le ofere acestor copii tot ce au nevoie. Ce durere trebuie să ducă zi de zi cu ei. Mă gândesc şi la oamenii din AUTISM VOICE, nu aş avea cum să nu o fac, căci oamenii aceştia îşi dedică timp, resurse şi multă trăire pentru copii care nu sunt ai lor, dar pe care îi iubesc ca şi când ar fi. O terapie care dă rezultate înseamnă afecţiune, înainte de orice. Oare ce este în sufletul unui om care iubeşte 139 de copii bolnavi? Oare mai poate să se detaşeze când închide la sfârşit de zi uşa camerei de terapie?
Pentru toate răspunsurile, pentru toţi aceşti oameni cu suflet uriaş şi, mai ales, pentru cei 139 de copii care sunt în grija AUTISM VOICE, noi, #actasuperteam, alergăm la maratonul de duminică. Şi ne dorim mult, atât de mult, ca acei kilometri pe care noi îi alergăm să fie recompensaţi cu donaţii. Donaţii care înseamnă ore de terapie pentru copiii cu autism.
O lună de terapie pentru un singur copil înseamnă între 2.500 şi 3.000 de lei. Şi, revin, sunt 139 de copii. Alţii aşteaptă la rând, dar deocamdată fondurile sunt puţine. Atât de puţine încât nu se ştie dacă luna viitoare toţi cei 139 de copii vor putea face terapie.
Ce înseamnă terapia pentru ei. Înseamnă totul. Înseamnă drepul lui Mihail de a merge la grădiniţă. […]”
