În zilele de astăzi, în şcolile de masă s-a ajuns în punctul în care managementul clasei şi controlul efectiv asupra disciplinei nu au fost niciodată mai importante, inclusiv cu referire la tehnicile analizei comportamentale aplicate. Fără metode de prevenire proacti­ve, control şi management de clasă, procesul de învăţare nu mai poa­te fi eficient. De asemenea, nu este suprinzător faptul că profesorii alocă un timp considerabil pentru a scădea comportamentele inadec­vate ale elevilor. Aşadar, apare nevoia de a pregăti cadrele didactice să devină buni manageri de clasă pentru ca procesul de învăţare al elevilor să poată avea loc într-un mediu sigur şi structurat.

Următoarele metode s-au dovedit a fi eficiente atât pentru copiii tipici, cât şi pentru copiii cu diferite tulburări de comporta­ment.

Organizarea fizică a sălii de clasă

Tradiţionalele rânduri de bănci orientate către tablă şi catedră sunt cele mai indicate pentru clasele cu un număr mare de elevi. Este im­portant ca în orice bancă ar sta, elevii să poată interacţiona în mod frecvent cu profesorul.

Pentru discuţiile libere, în care profesorul doreşte ca elevii să se simtă comfortabil, aşezarea în semi-cerc cu profesorul în mijloc este cea indicată. Astfel, profesorul poate vedea toţi elevii, poate stabili contact vizual cu aceştia şi îi poate încuraja să participe la activităţi.

Pentru dezvoltarea cooperării şi lucrului în echipă pot fi puse două bănci faţă în faţă, astfel încât să se formeze grupuri de câte 4 elevi ce lucrează împreună la o sarcină.

Regulile clasei

Un aspect important al managementului unor comportamente la clasă este reprezentat de prezenţa unor reguli. Pentru o bună des­făşurare a activităţilor şcolare, fiecare profesor, indiferent de nive­lul de clasă la care predă, trebuie să stabilească anumite norme de conduită.

Regulile ajută profesorii să întărească comportamentele adecvate ale elevilor. Acestea nu trebuie scrise pe un panou din cla­să şi atât; ele trebuie revizuite constant şi modificate pe parcursul întregului an şcolar în funcţie de nevoile întâlnite.

Prin stabilirea unor reguli clare la clasă, profesorul îşi expri­mă aşteptările pe care le are de la elevi. Pentru a creşte nivelul de respectare al regulilor, este foarte important ca elevii să participe activ la formarea acestora. Lor trebuie să li se sublinieze faptul că aşa cum toate societăţile au reguli (precum cele de circulaţie, legis­tative etc.), la fel şi în clasă trebuie stabilite anumite norme de con­duită pentru a se putea bucura de o bună desfăşurare a activităţilor.

Stabilirea şi implementarea regulilor clasei

Cu cât mai puţine, cu atât mai bine – Cel mai bine este să se păstreze un număr minim de reguli. Pentru învăţământul primar, trei sau patru reguli sunt su­ficiente, iar pentru învățământul gimnazial şi cel liceal cinci sau şase. Dacă sunt exprimate corect, regulile clasei pot fi transferate în reguli generale ale şcolii (ex. În loc să spunem “Mergi cu atenţie prin clasă”, putem spune “Mergi cu aten­ţie în incinta şcolii”).

Folosiţi un limbaj simplu – Regulile nu trebuie să fie scrise într-un limbaj complex; acestea trebuie să fie clare şi simple (ex. “Ridicaţi mâna şi aşteptaţi ca profesorul să vă numească înainte de a vorbi). Formularea regulilor într-un limbaj simplu le permite ele­vilor să îşi amintească de ele mai uşor.

Folosiţi o tonalitate pozitivă – Dacă este posibil, regulile ar trebui scrise într-un format pozitiv. Încercaţi să evitaţi: “Să nu vorbeşti în clasă, fără per­misiunea cadrelor didactice”, folosind în schimb: “Cere per­misunea de a vorbi înainte să spui ceva în timpul orelor”.

Reguli speciale în contexte speciale  – Pot fi folosite reguli diferite pentru alte contexte de învăţa­re. De exemplu, reguli pentru laboratorul de informatică, cel de chimie, biologie etc.

Vizibilitatea regulilor în clasă – Este important ca regulile să fie poziţionate într-o zonă uşor accesibilă. La începutul anului şcolar, când regulile sunt noi, acestea pot fi puse chiar pe banca fiecărui elev.

Folosirea recompensei la clasă

Întărirea pozitivă (recompensarea) apare atunci când un compor­tament este imediat urmat de prezentarea unui stimul care creşte frecvenţa apariţiei comportamentului în condiţii similare.

Recompensa poate fi reprezentată de un obiect sau un eve­niment dorit, atunci când este oferită imediat după ce un compor­tament a apărut. Aşadar, dacă un elev primeşte un obiect sau o ac­tivitate ce este recompensantă pentru el imediat după finalizarea unei sarcini, şansele de a efectua aceaşi sarcină în alte situaţii cresc deoarece elevul a asociat recompensa cu finalizarea sarcinii.

S-a dovedit faptul că profesorii ce au aplicat tehnica întăririi pozitive la clasă, au putut menţine un climat pozitiv şi au putut modela cu uşurinţă comportamentele elevilor. Adesea, întărirea pozitivă a fost asociată cu mita. Acesta este un concept total greşit. În primul rând, întărirea pozitivă este folosită pentru a creşte un comportament dorit, iar întăritorul este oferit contingent cu apari­ţia comportamentului dorit.

În al doilea rând, elevul trebuie să manifeste un comporta­ment dezirabil pentru a primi întăritorul preferat. Acesta nu este constrâns să manifeste un anumit comportament; o face deoarece, ulterior are posibilitatea de a accesa întăritorii preferaţi.

Întăritorii pot fi diferiți de la elev la elev în funcție de motiva­ția fiecăruia. Ceea ce reprezintă întăritor pentru un elev, nu repre­zintă şi pentru ceilalţi!

Extincţia

Dacă un profesor încearcă toate tehnicile de întărire diferenţială, iar acestea nu funcţionează, pasul următor pentru reducerea sau eliminarea unui comportament îl reprezintă folosirea extincţiei. Se întâmplă adesea ca un elev să manifeste comportamente inadec­vate pentru a obţine atenţia profesorului. Dacă acesta îşi îndreap­tă atenţia către elev, îi recompensează comportamentul inadecvat acesta continuând să îl manifeste.

Extincţia, în acest caz implică răbdarea şi fermitatea profeso­rului de a ignora comportamentul inadecvat, deoarece orice remarcă (atragerea atenţiei, contact vizual) poate funcționa ca întărire pozitivă.

Extincţia poate fi greu de aplicat, deoarece profesorul se poate abţine din a îi oferi unui elev atenţie, însă nu acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul colegilor din clasă. Pentru a obţine colaborarea colegilor din clasă, profesorul va trebui să îi recompenseze şi să le mulţumeas­că ori de câte ori îl ajută în aplicarea procedurii. Aşadar, un profesor eficient va influenţa conştientizarea colegilor prin oferirea recompen­sei celor care stau în sarcină şi ignorarea elevului care este implicat într-un comportament inadecvat. Dacă recompensele sunt oferite la timp şi în mod constant, totul va funcţiona în favoarea profesorului.

În prima etapă a folosirii extincţiei, profesorul trebuie să fie pregătit pentru o creştere bruscă a comportamentului problemă. Această creştere se datorează faptului că în trecut, elevul a obţinut atenţie în urma manifestării comportamentului problemă. Cadrul didactic trebuie să persiste în folosirea procedurii şi să ignore com­portamentul pe care doreşte să îl elimine.

Pedeapsa

După ce profesorul a încercat tehnicile de întărire diferenţială şi extincţie, acesta poate folosi pedeapsa. Această tehnică trebuie uti­lizată în mod raţional, iar cadrul didactic trebuie să obţină acordul părinţilor pentru a folosi orice tip de pedeapsă. Prin urmare, pe­deapsa ne învaţă cum să nu repetăm răspunsurile care ne fac rău.

Costul răspunsului – Această formă de pedeapsă constă în pierderea contingen­tă a unei recompense (ex. amendă) care produce o descreş­tere în frecvenţa comportamentului. Aşadar, dacă un elev a câştigat 5 minute extra de pauză, acesta le poate pierde parţial sau în totalitate dacă se angajează într-un compor­tament nedorit.

Time-out – Acest tip de procedură constă în întreruperea activității pentru câteva minute imediat după ce comportamentul problemă a apărut. Profesorii trebuie să fie atenţi când fo­losesc timeout-ul. Uneori, elevul manifestă comportamen­te inadecvate tocmai pentru că vrea să iasă dintr-o situaţie neplăcută pentru el sau nu vrea să îndeplinească o sarcină; în aceste situaţii timeout-ul devine o recompensă şi poate întării comportamentul nedorit.

Supracorectarea – Reprezintă o metodă de reducere a comportamentului, în care ele­vul trebuie să îndeplinească o serie de acţiuni care lui i se par difici­le, drept consecinţă a comportamentului problemă.

Tehnicile de pedepsire trebuie folosite după ce profesorul a încercat tehnicile de întărire diferenţiată şi extincţie.

IMPORTANT : Pedeapsa trebuie folosită că ultima tehnică.

Cum să evitaţi folosirea pedepsei?

În primul rând, pedeapsa trebuie folosită dacă nici una dintre cele­lalte tehnici ale analizei comportamentale aplicate, nu a funcţionat. Există câteva modalităţi care ajută la evitarea folosirii pedepsei.

Una dintre acestea constă în predictibilitatea şi coerența profe­sorului. Atunci când regulile clasei sunt stabilite, acestea vor fi urmate în mod constant, iar în cazul nerespectării lor se vor oferi consecinţe imediate. De asemenea, este important ca ori de câte ori un elev ma­nifestă un comportament adecvat, acesta să fie întărit. Vigilenţa profe­sorilor ajută la evitarea folosirii pedepsei. Instrucţiunile clare, oferite elevilor şi recompensarea constantă a implicării la ore ajută la o bună desfăşurare a activităţilor din cadrul şcolii. Modul pozitiv de gândire şi atitudine ajută de asemenea la evitarea folosirii pedepsei. Se reco­mandă un raport de patru afirmaţii pozitive la una negativă adresate unui elev pe durata întregii zile. Acest lucru înseamnă că profesorul trebuie să se focuseze pe ceea ce face corect un copil, ci nu invers.

Articol oferit de Laura Ciobanu, Psiholog, Terapeut ABA, RBT