Am început data trecută o serie de articole preluată din New York Times în care se povesteşte despre copiii care au reuşit să învingă autismul.

Astăzi vorbim despre Mark Macluskie!

Este un puşti vesel de 16 ani care a luat parte la studii şi care nu mai are autism. Îşi petrece timpul liber jucând jocuri video, construind roboţi, scriind coduri pe computer şi jucându-se cu prietenii săi într-un parc din apropierea casei sale din Phoenix. În plus, găzduieşte un show radio săptămânal pe internet, numit „Tech Team”, care are 32.000 de ascultători. În timpul programului, el şi prietenul său vorbesc despre ştiri din tehnologie, spun glume şi au rubrici permanente.

Chiar dacă acum pare un puşti normal, a avut nevoie de ani de muncă pentru a ajunge aici. Chiar înainte de a împlini vârsta de 3 ani a primit diagnosticul de autism mediu spre sever. Avea crize de furie frecvente şi chiar şi atunci când nu părea supărat, îşi izbea capul de pereţi, se ridica, apoi repeta, la fel ca un robot.

Părinţii lui Mark, Cynthia şi Kevin, l-au trimis la grădiniţa pentru copiii cu întârzieri de dezvoltare, unde a fost plasat în clasa celor mai inteligenţi copii. Însă a început să fie din ce în ce mai rău şi să îşi piardă abilitatea de a vorbi. În câteva luni, a fost mutat în clasa cea mai slabă. Un neurolog i-a spus Cynthiei să fie pregătită să-şi instituţionalizeze copilul.

În disperare de cauză, părinţii l-au retras pe Mark de la şcoală, au făcut o nouă ipotecă de 100.000 de dolari, totul pentru ca Cynthia să renunţe la job şi să lucreze cu Mark full time. A căutat sfaturi pe internet şi a încercat tot ce i-a stat în putere. După ce i-a administrat vitamina B-12 şi a început să-i dea alimente fără gluten, iaurt şi soia, a decis că Mark trebuie să urmeze un program de terapie de 40 de ore pe săptămână, alături de cele cinci ore pe săptămână pe care statul le oferea deja.

Au fost ani dificili în care Mark spărgea ouăle din frigider şi vărsa laptele pe podea, aşa că soţii Macluskie au legat frigiderul cu lanţuri. Şi-au golit livingul de mobilă şi au adus o trambulină gonflabilă care îl proteja pe Mark de rănile pe care şi le provoca atunci când lovea pereţii.

Până la vârsta de 8  ani, vorbirea şi comportamentul evoluaseră, însă gândirea socială rămăsese specifică autismului.

Mama sa a început să urmărească alături de el filme şi desene animate, încercând să-l provoace să ghicească ce scenă urmează şi să interpreteze expresiile faciale ale personajelor.

„Îmi amintesc că era greu să răspund la întrebările pe care mi le punea mama şi eram confuz când priveam filmele. Ştiam că face asta cu un scop. Doar că nu ştiam cum mă vor ajuta toate astea”, povesteşte Mark.

De Crăciun, băiatul a primit cadou un robot de la părinţii lui şi s-a îndrăgostit imediat de el. Cynthia a format un club: Mark şi patru copii cu dezvoltare normală se întâlneau la ei acasă, de două ori pe săptămână. La început, construiau roboţi, însă în curând copiii începuseră să scrie coduri de programare şi să intre în competiţii. În urmă cu doi ani, Mark a ajuns în etapa internaţională a unui concurs de robotică. În acel moment, se împlineau trei ani de când un specialist concluzionase că Mark nu mai are simptome de autism.

Mark este conştient de cât de departe a ajuns: „Nu este nimic în neregulă să fii autist, însă viată mea este mult mai uşoară fără să-l am. De când îmi amintesc, ştiu că sunt autist, însă nu m-am simţit niciodată aşa. M-am simţit ca mine”.

Un studiu a descoperit că persoanele care au avut autism, mai au simptome reziduale, cel puţin iniţial: mişcări repetitive, hiperactivitate, interes scăzut şi probleme subtile în a explica o cauză şi un efect. Pentru Mark, semnul care rămâne este dezgustul său pentru alimente care conţin ulei şi texturi precum hârtia.

Nimeni nu a reuşit să îşi dea seama ce se întâmplă în creierul persoanelor care au avut autism iar acesta a dispărut. Însă cercetări recente realizate de Geraldine Dawsone susţin că micuţii cu autism au un creier foarte maleabil.

Un studiu clinic publicat în 2012 a urmărit două grupuri de copii cu autism: unul care a primit 25 de ore pe săptămână de terapie comportamentală pentru a creşte interacţiunea socială şi un grup de control care a primit terapia pe care le-a oferit-o comunitatea în care trăiau. După doi ani, electroencefalogramele au arătat că activitatea cerebrală în grupul de control favoriza stimulii nonsociali în continuare, în timp ce cele ale copiilor din primul grup erau asemănătoare cu cele ale copiilor fără autism, de aceeaşi vârstă. Părea că au creiere diferite. Chiar dacă aveau în continuare autism, IQ-ul lor crescuse, iar limbajul, interacţiunile sociale şi abilităţile zilnice se îmbunătăţiseră.

Nu se cunoaşte încă motivul pentru care acest lucru se întâmplă. Chiar dacă multe studii susţin că o terapie comportamentală începută devreme ameliorează simptomele de autism, mulţi copii care o primesc rămân autişti şi unii nu încetează niciodată să fie.

Sursa: NyTimes

Sursa foto:  Mark Peckmezian for The New York Times