Deși ABA – analiza comportamentală aplicată, se practică în România de peste 15 ani, nu a existat până acum un program de formare recunoscut la nivel național. Colegiul Psihologilor a făcut un pas important în sprijinul aprofundării de către psihologi a analizei comportamentale aplicate, prin validarea ”Cursului de formare complementara în analiza comportamentală aplicată.”

Începând din 2020 Autism Voice în parteneriat cu Help Autism și cu susținerea Institutului ABA România, va organiza primul curs de specializare pentru psihologi în analiza comportamentală aplicată.

 

De ce este important un program de lungă durată în ABA?

În orice domeniu există mai multe specializări. Așa cum în medicină există medicul generalist și medicul chirurg, în psihologie, o comparație similară se poate face între psiholog și psihologul specializat în analiza comportamentală. Psihologul te va îndruma la modul general, dar nu poate să abordeze în profunzime toate aspectele comportamentului uman fără o specializare aprofundată. Evident că specializările pot fi multiple, iar ABA nu este singura modalitate de a deveni specialist, însă pentru a putea fi coordonatorul planurilor de intervenție și a avea titulatura de psiholog cu specializare în analiza comportamentală, este necesară o specializare de lungă durată.

Se poate face și o altă diferențiere pentru a înțelege necesitatea unei formări de durată, și aici voi face referire la copiii cu autism. Fără o specializare, un terapeut poate coordona un plan de intervenție doar la nivelul activităților de predare, însă nu va avea toate instrumentele pentru a face modificare comportamentală în adevaratul sens al cuvântului și a analiza și înțelege în profunzime ce menține și ce declanșează comportamentele disfuncționale.

Cum este organizat cursul și cine sunt lectorii?

Cursul are 20 module, pe parcursul a 2 ani (cu pauză în luna august). Modulele se vor ține vineri și sâmbătă sau sâmbătă și duminică.

17 module de aprofundare a analizei comportamentale aplicate, alături de:

  • Psiholog Anca Dumitrescu, BCBA

  • Psiholog Claudia Matei, BCaBA

  • Psiholog Andreea Matauan, BCBA

  • Psiholog Iulia Lazarean, BCBA

Pe parcursul celor 17 module, cursanții vor aprofunda tehnicile analizei comportamentale aplicate, vor înțelege ce înseamnă evaluări comportamentale și analiza functională a comportamentelor, vor învăța tehnici de modificare comportamentală, atât pentru copiii și adolescenții cu autism, cât și pentru copiii și adolescenții tipici. Analiza aplicată a comportamentului este mai mult decât o știință, este un mod de a înțelege cum să îmbunătățim în special viața copiilor, dar și a tuturor celor din jurul nostru.

  • 1 modul – Evaluarea clinică a copilului cu tulburare de spectru autist – Profesor Universitar Dr. Geanina Cucu Ciuhan

Evaluarea clinică este un element extrem de important în faza inițială a intervenției, pentru că pune bazele planului de recuperare. Este necesară cunoașterea testelor validate și necesitatea evaluărilor periodice.

  • 1 modul – Comunicare terapeutică – Psihoterapeut Daniela Peristeri și Psihoterapeut Răzvan Peristeri

Poți fi un bun practician doar atunci când comunici eficient, asertiv și clar. Comunicarea terapeutică este un aspect ce nu poate lipsi din nici un program de formare.

  • 1 modul – Abordarea sistemică a familiei persoanelor cu TSA – Lector Universitar Dr. Lucian Negoita, co-formator Psiholog Daniela Bololoi

Atunci când lucrăm cu copiii cu autism, trebuie să știm cum să abordăm întreaga familie. În cadrul acestui modul se vor pune bazele abordării și implicării întregii familii, astfel încât rezultatele în recuperarea copiilor cu autism să fie cât mai bune.

Cursul conține toate componentele necesare pentru ca la final, absolvenții să devină buni practicieni și să poată aplica analiza comportamentală, atât în cazul copiilor cu autism, dar și a celor cu o dezvoltare tipică.

Cu cine trebuie să fac supervizarea?

Supervizarea va fi asigurată de către un psiholog pe treapta specialist recunoscut de Colegiul Psihologilor din România și BCBA, pe care îl putem recomanda noi sau care poate fi ales de participant.

Dar dezvoltarea personală?

În cazul în care ați făcut ore de dezvoltare personală în Psihoterapia Cognitiv Comportamentală acestea rămân valabile.

Iar în cazul în care nu le aveți făcute, în cadrul programului se vor organiza grupe de dezvoltare personală cu următorii lectori:

  • Psihoterapeut Lucian Dragos Leonard Negoita

  • Lector Univ. Dr. Elena Otilia Vladislav

  • Psihoterapeut Daniela Bololoi

  • Psihoterapeut Daniela Peristeri

  • Psihoterapeut Peristeri Razvan Gheorghe

 

Cine poate participa?

Programul de formare profesională continuă se adresează specialiștilor, absolvenților facultății de psihologie sau științele educației care doresc să obțină competențe în analiza comportamentală aplicată.

Ce obțin după finalizarea cursului?

În urma cursului specialiștii vor putea lucra cu mai multe categorii de clienți: persoane cu dezvoltare neurotipică, copii și adulți cu tulburări de spectru autist și alte tulburări de dezvoltare.

Cum se fac înscrierile?

Înscrierile se fac până pe 25 noiembrie. Pentru înscriere este necesar CV-ul și o scrisoare de intenție cu ajutorul formularului de aici. Admiterea la curs se va face în urma unui interviu – interviurile vor fi ținute în perioada 27 noiembrie – 11 decembrie 2019.

Locația

București.

Când?

Cursul va începe în anul 2020, urmând ca data exactă să fie anunțată ulterior. Modulele se vor ține vineri și sâmbătă sau sâmbătă și duminică.

Cât costă?

Costul unui modul este de 500 de lei. Costurile pentru dezvoltarea personală și supervizare sunt separate.

Pe scurt:

  • Număr de ore de formare profesională: 320

  • Număr de credite profesionale: 320

  • Număr de ore de dezvoltare persoanală: 150

  • Număr ore supervizare: 50

  • Număr de module: 20

  • 3 nivele

  • 20 module (16 ore/ modul)

  • 3 examene

  • 2 proiecte

 

Formularul de înscriere îl găsiți aici.