Autismul este de fapt o „tulburare de spectru”, acest lucru însemnând că persoanele afectate de această tulburare pot manifesta o arie largă de simptome, de la ușoare până la cele mai severe.

Din 1994 până în mai 2013, tulburarea de spectru autist a fost reprezentată de 5 tipuri de diagnostice conform cu DSM IV. Acesta includeau: sindromul Asperger, tulburarea pervaziva de (PDD-NOS), autism, tulburarea dezintegrativă a copilăriei și sindromul Rett.

Din păcate, aceste diagnostice erau destul de confuzante, atât pentru specialiști, cât și pentru părinți. Nu doar că erau destul de greu de definit, dar diferiți practicieni au selectat diagnostice diferite pentru aceiași pacienți. Pentru a clarifica procesul de diagnosticare, practicienii ( și de asemenea profesorii și terapeuții) obișnuiau să folosească termeni ca „autism sever”, „autism moderat” și”autism înalt funcțional”. Acești termeni nu reprezintă de fapt diagnostice bazate pe cercetări științifice sau care apar în manualul de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor, sunt pur și simplu descrieri ale manifestărilor acestor tulburări. Inițial, aceste descrieri au avut drept scop să ofere o perspectivă mai clară și mai ușor de înțeles pentru părinți și profesori, dar s-au transformat în timp în viziunea proprie a fiecărui terapeut sau profesor despre ceea ce este sau nu tulburarea de spectru autist.

În anul 2013 a apărut cea de-a 5 a ediție a manualului de diagnosticare și clasificare statistică a tulburărilor ( DSM-V) și, odată cu acest eveniment, lucrurile s-au schimbat foarte mult: există doar un singur tip de tulburare de spectru autist-așadar, există un singur diagnostic! 

Ce este tulburarea de Spectru autist?

Această tulburare este compusă dintr-un set de întârzieri în dezvoltarea copilului mic, care afectează aria socială și comunicarea și într-o măsură mai mare sau mai mică pot să afecteze și partea de dezvoltare motorie precum și dezvoltarea limbajului. Este un sectru atât de larg încât poate să includă copii ce au un IQ foarte înalt sau copii care au un retard mintal semnificativ.

Ce înseamnă termenul de Tulburare Pervaziva de Dezvoltare?

Este un termen formal ce a fost folosit până în anul 2013, atunci când a apărut ediția revizuită a DSM-V, și înseamnă exact același lucru ca și tulburarea de spectru autist. Dacă micuțul dumenavoastra a fost diagnosticat înainte de anul 2013, este posibil să fi primit din partea celui care l-a disgnosticat acest diagnostic, doar că acesta nu mai există în momentul de față.

Ce este sindromul Asperger?

Sindromul Asperger descrie persoanele aflate la cel mai înalt nivel funcțional al tulburării de spectru autist. Atât diagnosticul, cât și termenul de Sindrom Asperger au fost eliminate oficial începând cu anul 2013, dar toată lumea încă le mai folosește deoarece ajută extrem de mult pentru identificarea și delimitarea unui anumit segment de copii afectați de această tulburare. Persoanele care înainte primeau diagnosticul de sindrom Asperger în general dezvoltă limbajul de la sine, fără a fi nevoie neapărat de ajutor specializat în această direcție, dar au dificultăți majore în ceea ce privește comunicarea și înțelegerea limbajului social precum și a interacțiunii sociale.

Termenii de „autism ușor” și „note autiste”

Acest termen nu este în momentul de față validat științific sau acceptat de către specialiștii din domeniu. Atunci când cineva folosește termenii de „autism ușor” și „note autiste” se referă la acei copii ale căror manifestări intră în tabloul clinic al tulburării de spectru autist, dar reușesc să depășească destul de ușor anumite dificultăți ce vin odată cu acest diagnostic- pot să dezvolte limbaj funcțional foarte repede după începerea terapiei, pot să dezvolte abilități de joc funcțional- simbolic și pot să manifeste mult mai puține probleme comportamentale ca alți copii cu același diagnostic.

Cu toate acestea, chiar dacă nivelul de afectare este diferit, DSM-V consideră că diagnosticul este unul și același – TULBURARE DE SPECTRU AUTIST!

Articol oferit de Andra Tabără, Psiholog, Consultant ABA.